Suspinele ciresarului

Am alergat spre mare cu talpile zgariate de nisipul jilav,tinandu-te de mana si deodata te-ai desprins.Ma-ntreb si astazi de ce,de ce te-ai lasat purtat de valurile mute singur,iar eu ca o epava pluteam fara respiratie asteptand sa ma reinvii cu sarutari fierbinti.

Prin bataia vantului nenorocit lunile s-au scurs, si eu,ca o egoista,ti-am pastrat sufletul langa al meu,am incercat sa te ucid,usor si repede sa-ti curm amintirea ramasa in mine,dar n-am reusit caci as fi distrus si ultimul fragment mucegait de fericire ce zace ca o rana in mine.Ti-am ascuns urmele de pe pieptul meu cu o marama neagra,purtam doliu pentru ceasurile imbatate cu amor ce s-au risipit ca lacrimile mele.Mi-am acoperit ochii de mii de ori sa nu-ti mai vad chipul surazand si urechile,sa nu-ti mai aud soaptele ce ma faceau sa suspin necontrolat.

Am ramas la malul marii,acolo unde mi-ai dat drumul si m-ai lasat fara de grai.Te astept si acum,caci soarele apune,seara-i frig si nici un trecator in preajma nu e,sa fluiere usor catre apele cenusii sa le trezeasca sa-mi tina de urat....

Aprilie

Aprilie va trece ca briza vantului domol,si noi ne vom uita cu ochi incetosati si cu suspine adanci,cum florile vor curge din copaci ca anii nostrii trecatori in viata asta efemera ce ne balanseaza sentimentele incet,incet pana ce ametesc.
Apusul bolnavicios si pistruiat se lasa alintat de dulcele orizont si ne mangaie pielea cu o lumina calda,aurie,ce se cuibareste in pletele tale balaie.
Vei pleca si tu,la fel ca aprilie,pe o ploaie primavaratic
a,fara umbrela,doar cu salul tau straveziu pe care il infasori in jurul buclelor jucause.Ma vei lasa singur,ostenit si apasat de lipsa ta.
Te rog doar te intoarce macar pentru o noapte,sa nu racesti,caci ploaia asta inecacioasa e sireata si tu esti firava si nu vreau sa te-mbolnavesti.
Vino de-ti ia umbrela si haina mea,pe care mi-o vei inapoia atunci cand dorul nu-si va mai putea face loc in inima ta si va izbucni ca o rafala.
In schimbul hainei ofera-mi doar o privire dragastoasa sa nu-ti uit chipul sculptat cu aroma dragostei si apoi  te poti retrage cu pasi mici si repezi cum obisnuiesti sa faci mereu...

Goliciunea sufletului

Ca-n fiecare dimineata,cu riduri apasate si cearcane-ntiparite pe fata mea obosita,vin in cafeneaua prafuita din mahalaua in care vietuiesc de cand ma stiu si beau aceeasi bere amaruia care astazi pare fara gust si trag cu patos si incredere din tigara care-mi incetoseaza cu fumul ei,toate gandurile.
Stau trist si uitandu-ma la chelnerita tanara ce-si flutura sortul de ici colea,ma gandesc cum viata mea batrancioasa m-a lovit din plin si mi-a lasat o cicatrice in suflet ce nu va mai disparea nici cand.
Imi frec palmele si simt cum as vrea sa ma lovesc,sa ma trezesc la cruda realitate si sa realizez ca am lasat totul in urma doar pentru placerile nenorocite ale vietii.
Acum sunt singur,bantuit doar de nefericire.Uneori in zilele senine,la masa mea se mai aseaza cate un vechi amic si mi se lauda cu ale sale bucurii,dar sunt incapabil sa-l ascult,plec capul,ii strang mana,imi iau ramas bun si agale,imi petrec ultimele ore din zi pe poteca care duce spre sfarsitul meu.
In ultimul timp m-am simtit ca un orb,privesc in gol ori de cate ori ies la lumina zilei,parca ma deranjeaza si ciripitul pasarelelor,sunt un mort viu,palid,a carui suflare tremura la ticaitul ceasului.
Viata a ramas pentru mine doar un scrum de tigara pe care incerc sa il adun in scrumiera ciobita...

Despre perle

Am cugetat mult la reincarnare si la viata de dinaintea celei din uter,la intunericul etern si la pace.
Ma imaginam o randunea in zarea larga ce impingea norii fumeganzi cu gratia aripilor ei ostenite.Cu toate astea,poate m-am inselat si am fost doar o vrabie tremuranda ce sta la mila trecatorilor pentru o bucata de paine.
Cu totii ne inselam,ne pripim sa tragem concluzii sau vorbim prea mult.Vezi,asta e problema noastra,nu stim ce sa facem cu vorbele,echilibrul de care ne tot  vorbea dascalul la scoala,noi nu il avem.Daca am fi putin mai chibzuiti si ne-am gandi la spiritualitatea cuvantului,am intelege ca de fapt viata e un simplu sirag de vorbe,dar care trebuie aranjate bine,caci sfoara e subtire si se rupe daca nu exista acel echilibru celest.
Ti-am spus,noi oamenii,fiintele astea incapatanate si repezite,ne complacem in situatia noastra banala de vorba nestavilita si uite asa pierdem perlele siragului,una cate una,cazand  chiar la picioarele noastre.
Ce e mai trist e ca nu ne aplecam dupa ele,caci suntem si orgoliosi din fire,si le lasam sa se crape pe pamantul plin de colb,fara sa ne pese,iar cu trecerea timpului ne intoarcem dupa ele si nu le mai gasim...

Spuneti-i ca...

Spuneti-i ca eu am sa plec si am sa il las singur,cu alte moravuri proaste care i-au stricat sufletul atat de mult si l-au umplut cu noroiul agoniei incat nici eu n-am mai avut loc acolo.
Spuneti-i ca desi mi-e drag trebuie sa plec,sa-mi vad de ale mele timpuri noi,sa uit de zilele pribegite in campul de secara,batuti de soarele senil si palid si sa-mi sterg de pe buzele-mi uscate amintirea fiecarui sarut.
Spuneti-i ca i-am lasat o ceasca cu cafea pe noptiera,sa-i tina de cald cat eu nu sunt pe-aproape,si esarfa-mi rosie,sa-mi simta parfumul dulce amarui,pentru a nu uita inspita cu care candva l-am cucerit si l-a vrajit inca de la primii pasi de vals nebun,din noaptea zbuciumata a lui cuptor.
Si mai spuneti-i ca probabil, oricat mi-as implora mintea sa-l uite,nu voi reusi, caci inima inca imi pulseaza amintirile rasfrante in sange, si nu e cu putinta, caci divinitatea ma indeamna sa pastrez intr-o scorbura de nuc batran tot ce ochilor le-a fost dat sa vada alaturi de el si tot ce sufletului i-a fost dat sa simta...

Ceata noptii inlacrimate

Iti pipai sufletul cu vorbe dulci si iti imbratisez firava-ti  inima cu sarutari fierbinti.Inchizi ochii si simti cum o lacrima se rasfrange pe chipul tau catifelat,te clatini ca o barca naruita de anii trecatori si de  pasarile hoinare ce s-au adapostit in interiolul ei fragil.

Ma-ntreb daca imi recunosti vocea,daca-mi simti mangaierile inmiresmate,sau doar esti imbatat de o fericire trecatoare,de clipa stingherita a necugetatului?

Ma strangi anevoios la pieptul tau,si-mi pui in par un fir de mac rosiatic  ca obrajii mei arzatori,ca buzele mele   amagitoare si dulci.Te asezi la pian sarutand clapele obosite,ce-si cauta linistea printre notele tale desfranate ,ce-mi gadila urechea .Pe balconul straveziu o vrabie agale-si spune oful ,indemnandu-te sa mai canti la fel de calm ca alta data.

Iti tremura mainile,te simti neputincios,ti-e frica de ziua ce va sa vie si de susurul ploii ce sta sa cada.Ma rog la cerul inghetat sa-ti spele pacatele pustii si sa te-nvete sa iubesti ca la inceput,sa-mi simti chemarea si sa ma dojenesti cum candva  obisnuiai sa faci.

Te asezi in pat,cufundandu-te intr-un profund amar,si intr-o cana rece de cafea uitata pe noptiera,ma privesti cu ura,si-ncepi sa-mi dai fiori,ma sfasii cu nepasarea ta si cu eternul tau suras ironic.

De ce a trebuit sa-ti pleci sufletul la toate nelegiurile pamantesti?De ce nu m-ai ascultat si mi-ai tradat blajina fiinta?Acum totul e surpat si disipat intr-o uitare timpurie si ametitoare...

Asteptare in visare

Soarele rasare inca o data peste campul nesfarsit cuprins de macii insangerati.Privesc uimita cum razele stralucinde ridica cortina obscurului si ofera un nou inceput,o noua speranta.
Mi-as dori sa pot visa macar o clipa la sarutarea aprinsa care, candva imi oprea respiratia parca pentru o eternitate ,la imbratisarea inmiresmata cu parfumul tau proaspat ce-mi dadea o siguranta aparte.
Incerc sa culeg din lanul rosiatic amintirile pierdute intr-un aburind trecut,dar ma orbeste lumina aurie iar roua diminetii imi necajeste pielea-mi infrigurata.
Te astept ca niciodata sa te-ntorci pe scara sufletului meu si sa urci pana in adancuri,sa descoperi toata dragostea pe care inca nimeni n-a indraznit sa o gaseasca,te astept sa-mi sfasii suflarea  cu dulci mangaieri si vorbe alinante,eu doar atat iti cer si atat pot face,sa te astept...
Doar urletele vantului trecut  de prima tinerete ma mai pot trezi din agonia  care-mi fura anii  si ma apropie de un sfarsit fulgerator in care singurul medicament imi e speranta,speranta ca-mi vei auzi rugile disperate si te vei intoarce sa-mi veghezi somnul lin.
Nu cer prea mult,dar poate nici putin,caci tu te-ndrepti spre nevazut,iar cale de intoarcere nu e ,iar eu in pustietatea timpului imi pierd tandretea si rabdarea printre norii trecatori.
De ce te-ai incapatanat sa pleci?Nu ti-a fost mila de inima mea ce lacrimeaza la auzul numelui tau,la imaginea ta halucinanda ce-mi zdruncina mintile?M-ai lasat doar cu  deziluzii sterse de ploile calde de vara si cu o fotografie arsa de arsita.
Mi-ai taiat aripile cu care asa frumos zburam amandoi,ai fost egoist,ai vrut numai tu sa te bucuri de ele si pe mine sa ma lasi in urma,sa-ti pierd mirosul  intre  norii scaldati in tunete  ca mai apoi sa sufar intr-o tacere infecta.