E frig,crivatul se clatina incetinel prin troienele pierdute pe pamantul trecator.Povestile de iubire s-au stins in negura apusului balai ce-a poposit candva si pe la noi.
Pe strada umeda si inmiresmata cu aroma falnicilor brazi trec zeci de suflete-osandite si-ntunecate de dor si de necaz.Ma-ntorc nedumerita ,privesc in orice coltisor,usor,incep sa inteleg,de ce fiecare suflet rece ma injunghie cu sentimente sumbre si sfasiate de rasuflare.Cum sa nu fie acrii si imbibati cu dulcea razbunare daca momentele de fericire le sunt scurtate,iar incetul cu incetul se sting ca bolta cereasca in noptile albe?
Cu totii am devenit niste piane a caror chei sunt de mult uitate in dominoul vietii de apoi.Zburam cu o viteza celestiala si trecem pe langa clipele de amor si patos;vrem sa parem de neatins,cu inimi de piatra si nu realizam ca lucrurile banale si modeste fac diferenta in viata,ca o greseala minuscula ne schimba tot cursul traiului nostru in lumea muritorilor.
Ne vedem superiori celor ce spun te iubesc in gura mare ,acei oameni a caror putere sufleteasca nu poate fi doborata nici de sfarsitul lumii,cei ce se pot lauda si pot aproba ca dragostea e cel mai de pret medicament, care vindeca orice obstacol din viata,de abia ei sunt cei ce au atins apogeul bucuriei vesnice,nu noi,care ne osandim si ne dedicam orele,zilele,veacurile pentru a ne fali cu inteligenta noastra searbada.
Asa ca,dragii mei copii,nu cautati acul in carul cu fan,nu rasfoiti pagini cu versuri fara noima,cautati in sufletul vostru raspunsul , viata se termina mai repede decat valurile marii inspumate,anii trec,iar far'de cele pretioase emotii ramanem niste umbre cu sentimente vestejite pe pajistea tacerii.
