Iarna lacrimanda

Cu obrajii rosiatici si buzele carnoase pictate cu purpuriu,soptesti cuvinte de gheata gerului naprasnic si baletezi cu brazii falnici incondeiati cu picuri de cristal.

Privesti in jur ingandurata,toata zarea argintie se inchina in fata maretiei tale,iti fluturi rochia inmiresmata cu aer proaspat ca o mireasa fericita,cu toate ca,ti se pare ca nimic nu e la locul lui.Oricate sentimente de marinimie ai avea de oferit ,oricine te respinge,pana si cosurile fumegande nu mai respira la auzul pasilor tai,ai dori sa sfasii cu dintii orice aratare ce ti se iveste in fata si sa ii demonstrezi ca tu esti craiasa tuturor timpurilor.

Infuriata si plina de resentimente,amesteci binele cu raul,amarul cu dulcele,fara sa tii cont de nimic,totul se afunda intr-o racoare desavarsita ce se transforma treptat intr-o traire inghetata,intr-un nul absolut.Observi ca toti te implora sa te opresti,chiar si vulturul plesuv trimite de pe bolta cereasca cantece de jale inchinate tie,dar tu ai devenit nemiloasa,nu-ti mai pasa de nimeni si de nimic.

Intr-un ceas tarziu,cand mania a depasit orice granita in sufletul tau de gheata,rasuflii greu si umblii cu privirea peste tot ce ai distrus,cand,deodata,un sunet infundat se aude din departare.Un mic pui de om isi face aparitia printre troienele adanci tinand la pieptul sau ceva de pret.Astepti ingandurata reactia copilului,ce va sa vie dupa intaia sa miscare,il vezi cum se apleaca si-si face loc in zapada neteda,iar dintr-odata se ridica brusc si pleaca.

Te apropii alene,curioasa,ramai pe loc fara suflare,cand,brusc pe fata luminata de felinarul batran se prevede sfioasa o lacrima fierbinte,ce-ti topeste simturile la vederea plapandului ghiocel pleostit de bietul copilas pe pamantul inghetat,care incetul cu incetul te preface intr-un gand bun raspandit in lumea larga.

O lume de cuvinte

Ne pierdem clipele timpurii printre ritmul cuvintelor,prin bassul ce ne indeamna mintea sa spunem da la orice pas.Pornim cu opreste-te si ajungem la incepe, e o melodie de fraze ce ne ghideaza viata si ne aduce la capatul ei, o opozitie ce se strecoara in orice actiune pe care o pornim si cu greu o ducem la sfarsit cum ne-am propus.

Am decis sa las viata sa curga in mrejele timpului, sa-mi las rochia de casmir sa pluteasca in marea sperantei la fiecare rasarit ce-mi ofera un nou inceput si la fiecare asfintit ce ma lasa sa visez la o noua viata alaturi de orice fiinta dornica de iubirea mea.La fel ar trebui sa procedezi si tu calatorule,sa-mi fi fidel in lumea slovelor pierdute si sa-mi urmezi glasul fara pic de resentimente sau frica pentru ce va urma.Nu-ti mai fa planuri pentru ziua de maine sau ptr finalul celor ce vor veni,lasa-te purtat de un vis ce intr-un final se va spulbera ,dar macar vei primi o satisfactie ca viata ti-a oferit un cadou nepretuit,o poveste numai a ta, din care te-ai trezit cu forte noi pentru a razbate alaturi de ura si iubire,de frica si curaj, alaturi de ...mine.

Pornim in circuitul aventurii, iti voi fi alaturi zi de zi,noapte de noapte si vom cauta fiecare casa luminata pentru noi raspunsuri, noi chemari si fapte savarsite.

Imi citesti cuvintele acum si nu intelegi nimic,te pierzi printre randuri si incerci sa-mi descifrezi scrisul dezordonat pornit de la pozitiv si terminat la negativ,asta-i lumea cuvintelor dragul meu, o lume prea banal de complicata , o lume pentru cei ce se simt speciali,pentru cei ce sunt speciali prin simplul fapt ca exista si tu faci parte dintre ei, cu toata ca nu se simte in gesturile tale, devii pe zi ce trece un cuvant frumos printre mii de injuraturi cotidiane.

Lumina se scalda-n caldura

O fata cu trupul uleios isi unduieste formele in nisipul palid ,ai vrea sa te duci spre ea ,dar palmele tale sunt deja pline de sudoarea pasiunii desfranate.

Soarele macina orice umbra in care te-ai putea ascunde sa ii privesti pielea cafenie relaxata pe patura aranjata neglijent.Esti nervos si nu-ti gasesti cuvintele,cauti o cale de salvare pentru biata ta inima dar nu gasesti.O privesti cu lacomie cum isi aseaza sutienul umed si parca ai sari la picioarele ei ca un lup infometat.

Te sperii pentru o secunda pentru ca observi ca se intoarce,se uita in departare si isi musca buza rosiatica.Un strop de apa se presara pe fata ei gingasa si deja iti imaginezi cum ii stergi chipul senin,dar ea nici nu te baga in seama,cercedeaza o lume cotidiana ce cu usurinta o manevreaza.

Iti faci curaj si te ridici dar un sincron nebanuit misuna printre voi caci si ea se ridica si-si strange pletele zglobii urnindu-se spre marea de cristal.

Apa ii invadeaza formele voluptoase si nu te mai poti stapani,fugi spre ea,o prinzi de solduri,ea se sperie dar tace.Se-ntoarce tremurand si se lasa in farmecele tale ,pe cand tu te scalzi in surasul ei.

O saruti cu ardoare si ii simti sanii lipiti de pieptul tau solid,nimic nu te mai impiedica acuma ,e a ta .

Caci atunci cand o fata plange...

Mereu se gandeste la cei din jur inaintea ei,se simte singura chiar daca e alaturi de o intreaga omenire,se gandeste doar la trecut si nici de cum la viitor ,prezentul e doar un fir de cerneala cazut pe coala imaculata a vietii.Nimeni nu-i poate fura limpezimea lacrimilor in care se scurg orele tinerii ei.Plange ,inchipuindu-si ca cel pe care si-l doreste o va auzi,ii va auzi tanguielile vestedete pe care le murmura in negura,lasand doar luna sa ii observe supararea.

Realizeaza ca tot ce nu vrea are ,iar pata de culoare a inimii sale umbrita nu se iveste ,nici macar nu picura lasandu-i macar un ragaz,o speranta.Se uita spre ea ,zambeste ,dar nu se atinge de ea crezand ca-i prea sensibila si o va rani.Fata nu spune nimic,caci atunci ca o fata plange singurii mesageri sunt picurii ploii ochilor sai ce-si doresc sa fulgereze privirea baiatului rece ,acoperit de mantaua minciunii.

Demnitatea o impiedica sa ii spuna cat de mult ravneste pentru un dram de iubire ,de interes din partea lui,nu-si gaseste cuvintele,intrebarile ii pulseaza in suflet si simte cum se apropie de pamantul vestejit ,darmandu-si orice cale de scapare si orice aripa de zbor.

Frumusetea ei paleste in fata norilor curmati de tunetele suferintei,caci atunci cand o fata plange ,lacrimile ei nu mint ,iar toata natura o acompaniaza in melodicul ei suspin.

Isi sterge ochii umezi ,expira vitejeste ,se alatura vantului in miscari gratioase din talie ,se apropie de zarea ruginie sugrumand frica baiatului de a o iubi.

Tacere

Irisul mi se despica cu fiecare secunda ce se desprinde din timpul infinit.Simteam cum,culoarea ochilor tai verzui imi apasa suflarea greoaie si obosita.

Imi zambesti,dar totusi ma privesti cu o oare care mirare;de ce taci?Linistea dintre noi imi patrunde prin vene si parca sangele imi fierbe izbindu-mi inima la fiecare sunet ce cu greu se aude din departare.

Parul tau balai se joaca cu razele soarelui,invartindu-le intr-o aureola plina de finete si culoare.

Sunt enervata de cuvintele ce fug de mine,iar in mica mea inocenta nu le pot afla intelesul si esenta.

O briza calda de vara se prevede printre straiele noastre prafuite;tresar crezand ca te induri sa imi spui macar doua slove,dar spre nenorocirea mea iti pierzi curajul si cazi nimicit pe iarba proaspata si umeda.

Nu-ti inteleg timiditatea,de fiecare data cand ma privesti esti ezitant si parca-ncerci sa-mi furi din stralucire,lasandu-ma cu-n trist regret.

O,tu,fiinta de gheata ,ce pari de portelan,conturul fetii tale ascunde mii de taine.Te studiez in de aproape si vad o alta lume,o harta cu mici repere amestecate printre buzele plapande si frumos dirijate pe fata ta incetosata.

Privesti spre cer,oare la ce iti sta mintea?O invalmaseala de cuvinte iti trec prin minte ,dar totusi nu doresti sa destainui nimic din gandurile tale bizare.

In fond,ce e tacerea?O tanara domnita,ce linistita ne priveste cu ochii ca o mare de cuvinte neindraznind sa-si spuna simtamintele.

Ma amagesti,te-ntorci catre mine si apoi razi necontrolat de puritatea pe care o infatisez.De ce esti atat de crud,inima iti este tabacita de povara vietii,iar egoismul tau este incontrolabil.

Intr-un final,cerul isi varsa supararile,lasand lacrimi amare pe pamant,

Tu vezi ca ploaia imi inunda rochia catifelata si parca te induiosez.Ma iei in brate,ma saruti usor pe frunte ,iar mai apoi cu o mica infricosare,imi soptesti :”Adio,te iubesc!”.

Ramas bun !

Nemurire

O crai batran de ce te-ai dus si ai lasat in urma ta o vesnicie?

Nu te-ai gandit la neamul tau nenorocit cu lacrimi incercand sa te invie?

Tu pletele albe ti le zvanti in roua diminetii, cu zambetul pe chip

Cu sufletul la gura craiasa te ateapta far’ sa-ti ceara chiar nimic.

Nemuritor barbat,tu vrei sa pleci ,sa lasi natura fara de graire.

De ce faci asta,nu te gandesti la scumpa ta nevasta,la biata vietuire?

Acum usor,in pas grabit cu amintiri greoaie ,fugi la asfintit

Te-ndrepti spre nicaieri,cauti o lume noua ,cauti un nesfasit.

Craiasa tace,priveste si plange cu lacrimi reci si amare

Te crede inconstient de cele safarsite si fara de scapare

Ce ti-au facut muntii,stelele,colinele si bietele campii?

Le parasesti ,le lasi far’ de stralucire, abandonand toti fluturii zglobii.

I-ai lasat cu doua straie aruncate in sertar si nici un semn de ramas bun,

O,esti tare dificil,nu stii ce vrei ,ce cauti ,ce astepti, esti chiar nebun.

Nu vrei sa-ti recunosti vina,chiar daca ei te vor iubi oricum ,

Nu te opri,caci cale de intors nu este ,mergi drept si cauta-ti alt drum.

Zambesti inca o data ,privesti craiasa si vezi ca iti da semn sa pleci

Te simti eliberat de constiinta sumbra,speri sa nu fii judecat in veci.

Ei simt caldura sufletului tau si nu iti spun nimic de rau batrane

Dar cauta sa fii galant,iar viata-n paradis s-o duci printre icoane .

Te-ai dus ca o zi senina de primavera

Acum ma simt ca o muritoare lasa,caci plang si ma gandesc ca nu-i adevarat.

De ce natura-i asa vesela? Imi vine sa sfasai orice raza de soare ce zambeste pe cerul senin;nu e drept,a murit un om,ar trebui sa fie trista ,caci s-a mai dus o vietuire de pe acest pamant nemuritor.

Suntem vinovati,caci facem greseli la tot pasul,dar suntem pedepsiti prea crunt si cand dorim sa refacem lucrurile e prea tarziu si prea greu .

Simt cum umbra ta se desfigureaza ,ma uit pe bolta cereasca si incerc sa te zaresc dar nu te vad .Ce ai facut ?Te-ai pierdut pe drum?O craiule,ti-ai uitat neamul in urma,te simti incarcat.Stai fara grija,vom fi bine,chiar daca acum un rau de lacrimi se iveste in jurul nostru vom fi bine,tu dute,caci portile paradisului iti sunt deschise.

Ne vei astepta tacut,palid si viteaz.Nu-ti fie frica ,va veni si randul nostru.

Totusi un foc tocmai s-a declansat in sufletul meu si nu il pot stinge ,simt cu fiecare piatra cladita in el se destrama minut dupa minut.

Nu pot sa cred ca nu vei mai fi in casa cea istovita in care rar veneam si ma asteptai cu sufletul la gura.Ma simt datoare catre tine,caci nu te-am valorificat destul.

Doamne ,te rog ajuta-l sa-si gaseasca linistea alaturi de Maria Ta ,ajuta-l pentru mine daca nu pentru suflarea sa,ajuta-l pentru biata mama si bunica ,ce acum jelesc la capataiul lui batran.

Nu plangeti dragi femei .fiti tari ,aveti atatea vieti de ajutat,nu plangeti,el s-a dus dar voi inca mai sunteti.Priviti dincolo de realitate si spuneti ce vedeti?O viata intunecata si plina de necazuri sau una glorioasa numai cu fericire?

Privesc din nou spre cer si nu te vad.De ce te ascunzi?Vreau doar o data sa-ti mai vad chipul dulce si senin.

O crai batran,vrei sa ne faci sa plangem pana ce te simti convins de suferinta noastra.

Dumnezeu sa te ierte !

Don't lose who you are

Ma uit in oglinda si observ o umbra alba ce priveste mirata la culorile vietii ce se invartesc printre aburii atintiti pe obiectul miscator din camera.Tip si simt cum ecoul ma impinge scotandu-mi ultima suflare ce sufletul de abia o mai emana.De ce ?Intrebarea asta imi tremura prin minte ,creierul incercand parca sa o stearga ,dar ea se piteste printre miile de amintiri ce raman in intunericul uitarii,ma straduiesc sa imi amintesc de ce ,dar nu reusesc .Deodata un gand imi radiaza zarea,ma apropii de apa lina incercand sa o simt dar nu reusesc,singurul lucru pe care il remarc este profunda mea tristete impartasita de natura.Suntem muritori si asta ne face fiinta mai sumbra si viata mai agitata .Fiecare an reprezinta o bucata din intreaga noastra vietuire ce se pierde pe un drum ce nu il vom mai gasi niciodata si totusi ceva ne ofera un impuls sa retraim speranta si sa ne ingropam sufletul in gloria fericirii ,sa ramanem noi insine,sa ramanem cineva in mintea celor dragi,cineva neschimbat si lafel de greu de inteles pe cat de iubitori si linistiti suntem.

Chipul nostru ofera o intelegere necuprinsa in trasaturile adunate de la stramosi si o identitate necunoscuta de cei din jur ,caci mereu ne speriem de populatia solida ce ne priveste cu ochi taiosi si inecaciosi.Ne infricosam la fiecare pas pe care il dobandim de la inceputul unei zile pana la sfarsit si singuri fugim prin iluziile create de noi.

Imi privesc reflexia iarasi deschid usa si ma uit in departare ,e trist caci vad aceeasi oameni monotoni ,schimbati de urbanul abuziv ce necontenit ofera un bal permanent in care fiecare prefera sa stea mascat in fata celor ce ii inconjoara .Nu iti pierde identitatea,ofera-i un nou inceput,o noua forma,reinvio de fiecare data cand simtit ca se pierde dar nu o inlocui ,caci ea este o noua stea aparuta pe cer,un nou fir de iarba ce se imbina printre flori sau o noua viata ce are nevoie de tine.

Perfectiune

Tresari mereu la auzul vocilor interioare care iti momesc constiinta aducand-o la granita posibilului si te intrebi daca viata este mai mult decat un tablou pictat cu suferinta sufletului si lacrimile varsate pentru perfectiunea inexistenta de care intamplator ai auzit si o cauti,o cauti dar mereu un zid palpaie cu o lumina orbitoare si nu reusesti sa treci de el.Oare asta iti doresti,oare asta ai cautat in toata aceasta viata palpabila pe care o trezesti la fiecare rasarit si o distrugi putin cate putin dupa fiecare raza de soare ce apune dupa copacii ratacitori?Tu zambesti,tresari inca o data caci lumea in care realitatea este ceva cotidian, si-a redeschis ochii si te striga ,caci esti singura care ii admira irisul patrunzator si asta o face linistita,Simti totusi ca ceva nu e la locul lui,ca ceva te nemultumeste ,eul interior invie ,caci suntem muritori si nu putem sa opunem rezistenta ,dar pentru tine lupta dintre nepatrunsul necunoscut si nulul absolut pare o joaca pe care cu usurinta o dobori cu o singura miscare din cap.Cine sunt ei sa iti spuna ca nu poti,cine sunt ei sa iti spuna ca nu exista ?Esti revoltata la orice miscare facuta de cei din jur impotriva visului tau,impotriva a tot ce te face sa existi.
Te uiti pe fereastra si realizezi ,privind rotocoalele de zahar de pe albastrul infinit ,ca nimic nu este ceea ce pare ,dar tu ,ca o eroina ,nu te dai batuta,privesti cu dispret natura care parca rade de ideile tale boeme .
Toti si nici unul nu te inteleg ,te cred perfectionista si asta-i prea mult pentru ei .Arata-le ca poti ,ca viata-i doar un orfelinat cu mii de copii confuzi ,cu parinti ratacitori pe care tu ii vei indruma negresit si zi-le ca orice-i inconjoara e istorie ,e tot ce vor ei sa fie.
Perfectiunea e prea simpla pentru a fi inteleasa de oamenii banali,ea e conceputa pentru cei ce cred in tot ce nu exista ,in tot ce va exista in infinit,tu esti o stea ratacitoare ce crede in univers si de aceea astrele-s cu tine si te ajuta sa gandesti.