Ramas bun !

Nemurire

O crai batran de ce te-ai dus si ai lasat in urma ta o vesnicie?

Nu te-ai gandit la neamul tau nenorocit cu lacrimi incercand sa te invie?

Tu pletele albe ti le zvanti in roua diminetii, cu zambetul pe chip

Cu sufletul la gura craiasa te ateapta far’ sa-ti ceara chiar nimic.

Nemuritor barbat,tu vrei sa pleci ,sa lasi natura fara de graire.

De ce faci asta,nu te gandesti la scumpa ta nevasta,la biata vietuire?

Acum usor,in pas grabit cu amintiri greoaie ,fugi la asfintit

Te-ndrepti spre nicaieri,cauti o lume noua ,cauti un nesfasit.

Craiasa tace,priveste si plange cu lacrimi reci si amare

Te crede inconstient de cele safarsite si fara de scapare

Ce ti-au facut muntii,stelele,colinele si bietele campii?

Le parasesti ,le lasi far’ de stralucire, abandonand toti fluturii zglobii.

I-ai lasat cu doua straie aruncate in sertar si nici un semn de ramas bun,

O,esti tare dificil,nu stii ce vrei ,ce cauti ,ce astepti, esti chiar nebun.

Nu vrei sa-ti recunosti vina,chiar daca ei te vor iubi oricum ,

Nu te opri,caci cale de intors nu este ,mergi drept si cauta-ti alt drum.

Zambesti inca o data ,privesti craiasa si vezi ca iti da semn sa pleci

Te simti eliberat de constiinta sumbra,speri sa nu fii judecat in veci.

Ei simt caldura sufletului tau si nu iti spun nimic de rau batrane

Dar cauta sa fii galant,iar viata-n paradis s-o duci printre icoane .

Te-ai dus ca o zi senina de primavera

Acum ma simt ca o muritoare lasa,caci plang si ma gandesc ca nu-i adevarat.

De ce natura-i asa vesela? Imi vine sa sfasai orice raza de soare ce zambeste pe cerul senin;nu e drept,a murit un om,ar trebui sa fie trista ,caci s-a mai dus o vietuire de pe acest pamant nemuritor.

Suntem vinovati,caci facem greseli la tot pasul,dar suntem pedepsiti prea crunt si cand dorim sa refacem lucrurile e prea tarziu si prea greu .

Simt cum umbra ta se desfigureaza ,ma uit pe bolta cereasca si incerc sa te zaresc dar nu te vad .Ce ai facut ?Te-ai pierdut pe drum?O craiule,ti-ai uitat neamul in urma,te simti incarcat.Stai fara grija,vom fi bine,chiar daca acum un rau de lacrimi se iveste in jurul nostru vom fi bine,tu dute,caci portile paradisului iti sunt deschise.

Ne vei astepta tacut,palid si viteaz.Nu-ti fie frica ,va veni si randul nostru.

Totusi un foc tocmai s-a declansat in sufletul meu si nu il pot stinge ,simt cu fiecare piatra cladita in el se destrama minut dupa minut.

Nu pot sa cred ca nu vei mai fi in casa cea istovita in care rar veneam si ma asteptai cu sufletul la gura.Ma simt datoare catre tine,caci nu te-am valorificat destul.

Doamne ,te rog ajuta-l sa-si gaseasca linistea alaturi de Maria Ta ,ajuta-l pentru mine daca nu pentru suflarea sa,ajuta-l pentru biata mama si bunica ,ce acum jelesc la capataiul lui batran.

Nu plangeti dragi femei .fiti tari ,aveti atatea vieti de ajutat,nu plangeti,el s-a dus dar voi inca mai sunteti.Priviti dincolo de realitate si spuneti ce vedeti?O viata intunecata si plina de necazuri sau una glorioasa numai cu fericire?

Privesc din nou spre cer si nu te vad.De ce te ascunzi?Vreau doar o data sa-ti mai vad chipul dulce si senin.

O crai batran,vrei sa ne faci sa plangem pana ce te simti convins de suferinta noastra.

Dumnezeu sa te ierte !

Don't lose who you are

Ma uit in oglinda si observ o umbra alba ce priveste mirata la culorile vietii ce se invartesc printre aburii atintiti pe obiectul miscator din camera.Tip si simt cum ecoul ma impinge scotandu-mi ultima suflare ce sufletul de abia o mai emana.De ce ?Intrebarea asta imi tremura prin minte ,creierul incercand parca sa o stearga ,dar ea se piteste printre miile de amintiri ce raman in intunericul uitarii,ma straduiesc sa imi amintesc de ce ,dar nu reusesc .Deodata un gand imi radiaza zarea,ma apropii de apa lina incercand sa o simt dar nu reusesc,singurul lucru pe care il remarc este profunda mea tristete impartasita de natura.Suntem muritori si asta ne face fiinta mai sumbra si viata mai agitata .Fiecare an reprezinta o bucata din intreaga noastra vietuire ce se pierde pe un drum ce nu il vom mai gasi niciodata si totusi ceva ne ofera un impuls sa retraim speranta si sa ne ingropam sufletul in gloria fericirii ,sa ramanem noi insine,sa ramanem cineva in mintea celor dragi,cineva neschimbat si lafel de greu de inteles pe cat de iubitori si linistiti suntem.

Chipul nostru ofera o intelegere necuprinsa in trasaturile adunate de la stramosi si o identitate necunoscuta de cei din jur ,caci mereu ne speriem de populatia solida ce ne priveste cu ochi taiosi si inecaciosi.Ne infricosam la fiecare pas pe care il dobandim de la inceputul unei zile pana la sfarsit si singuri fugim prin iluziile create de noi.

Imi privesc reflexia iarasi deschid usa si ma uit in departare ,e trist caci vad aceeasi oameni monotoni ,schimbati de urbanul abuziv ce necontenit ofera un bal permanent in care fiecare prefera sa stea mascat in fata celor ce ii inconjoara .Nu iti pierde identitatea,ofera-i un nou inceput,o noua forma,reinvio de fiecare data cand simtit ca se pierde dar nu o inlocui ,caci ea este o noua stea aparuta pe cer,un nou fir de iarba ce se imbina printre flori sau o noua viata ce are nevoie de tine.

Perfectiune

Tresari mereu la auzul vocilor interioare care iti momesc constiinta aducand-o la granita posibilului si te intrebi daca viata este mai mult decat un tablou pictat cu suferinta sufletului si lacrimile varsate pentru perfectiunea inexistenta de care intamplator ai auzit si o cauti,o cauti dar mereu un zid palpaie cu o lumina orbitoare si nu reusesti sa treci de el.Oare asta iti doresti,oare asta ai cautat in toata aceasta viata palpabila pe care o trezesti la fiecare rasarit si o distrugi putin cate putin dupa fiecare raza de soare ce apune dupa copacii ratacitori?Tu zambesti,tresari inca o data caci lumea in care realitatea este ceva cotidian, si-a redeschis ochii si te striga ,caci esti singura care ii admira irisul patrunzator si asta o face linistita,Simti totusi ca ceva nu e la locul lui,ca ceva te nemultumeste ,eul interior invie ,caci suntem muritori si nu putem sa opunem rezistenta ,dar pentru tine lupta dintre nepatrunsul necunoscut si nulul absolut pare o joaca pe care cu usurinta o dobori cu o singura miscare din cap.Cine sunt ei sa iti spuna ca nu poti,cine sunt ei sa iti spuna ca nu exista ?Esti revoltata la orice miscare facuta de cei din jur impotriva visului tau,impotriva a tot ce te face sa existi.
Te uiti pe fereastra si realizezi ,privind rotocoalele de zahar de pe albastrul infinit ,ca nimic nu este ceea ce pare ,dar tu ,ca o eroina ,nu te dai batuta,privesti cu dispret natura care parca rade de ideile tale boeme .
Toti si nici unul nu te inteleg ,te cred perfectionista si asta-i prea mult pentru ei .Arata-le ca poti ,ca viata-i doar un orfelinat cu mii de copii confuzi ,cu parinti ratacitori pe care tu ii vei indruma negresit si zi-le ca orice-i inconjoara e istorie ,e tot ce vor ei sa fie.
Perfectiunea e prea simpla pentru a fi inteleasa de oamenii banali,ea e conceputa pentru cei ce cred in tot ce nu exista ,in tot ce va exista in infinit,tu esti o stea ratacitoare ce crede in univers si de aceea astrele-s cu tine si te ajuta sa gandesti.