Ma uit in oglinda si observ o umbra alba ce priveste mirata la culorile vietii ce se invartesc printre aburii atintiti pe obiectul miscator din camera.Tip si simt cum ecoul ma impinge scotandu-mi ultima suflare ce sufletul de abia o mai emana.De ce ?Intrebarea asta imi tremura prin minte ,creierul incercand parca sa o stearga ,dar ea se piteste printre miile de amintiri ce raman in intunericul uitarii,ma straduiesc sa imi amintesc de ce ,dar nu reusesc .Deodata un gand imi radiaza zarea,ma apropii de apa lina incercand sa o simt dar nu reusesc,singurul lucru pe care il remarc este profunda mea tristete impartasita de natura.Suntem muritori si asta ne face fiinta mai sumbra si viata mai agitata .Fiecare an reprezinta o bucata din intreaga noastra vietuire ce se pierde pe un drum ce nu il vom mai gasi niciodata si totusi ceva ne ofera un impuls sa retraim speranta si sa ne ingropam sufletul in gloria fericirii ,sa ramanem noi insine,sa ramanem cineva in mintea celor dragi,cineva neschimbat si lafel de greu de inteles pe cat de iubitori si linistiti suntem.
Chipul nostru ofera o intelegere necuprinsa in trasaturile adunate de la stramosi si o identitate necunoscuta de cei din jur ,caci mereu ne speriem de populatia solida ce ne priveste cu ochi taiosi si inecaciosi.Ne infricosam la fiecare pas pe care il dobandim de la inceputul unei zile pana la sfarsit si singuri fugim prin iluziile create de noi.
Imi privesc reflexia iarasi deschid usa si ma uit in departare ,e trist caci vad aceeasi oameni monotoni ,schimbati de urbanul abuziv ce necontenit ofera un bal permanent in care fiecare prefera sa stea mascat in fata celor ce ii inconjoara .Nu iti pierde identitatea,ofera-i un nou inceput,o noua forma,reinvio de fiecare data cand simtit ca se pierde dar nu o inlocui ,caci ea este o noua stea aparuta pe cer,un nou fir de iarba ce se imbina printre flori sau o noua viata ce are nevoie de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu