Spuneti-i ca...

Spuneti-i ca eu am sa plec si am sa il las singur,cu alte moravuri proaste care i-au stricat sufletul atat de mult si l-au umplut cu noroiul agoniei incat nici eu n-am mai avut loc acolo.
Spuneti-i ca desi mi-e drag trebuie sa plec,sa-mi vad de ale mele timpuri noi,sa uit de zilele pribegite in campul de secara,batuti de soarele senil si palid si sa-mi sterg de pe buzele-mi uscate amintirea fiecarui sarut.
Spuneti-i ca i-am lasat o ceasca cu cafea pe noptiera,sa-i tina de cald cat eu nu sunt pe-aproape,si esarfa-mi rosie,sa-mi simta parfumul dulce amarui,pentru a nu uita inspita cu care candva l-am cucerit si l-a vrajit inca de la primii pasi de vals nebun,din noaptea zbuciumata a lui cuptor.
Si mai spuneti-i ca probabil, oricat mi-as implora mintea sa-l uite,nu voi reusi, caci inima inca imi pulseaza amintirile rasfrante in sange, si nu e cu putinta, caci divinitatea ma indeamna sa pastrez intr-o scorbura de nuc batran tot ce ochilor le-a fost dat sa vada alaturi de el si tot ce sufletului i-a fost dat sa simta...